VULTURUL SI VULPEA

 

Vulturul si vulpea, imprietenindu-se, au randuit ca sa sada in apropiere, intarind prietesugul cu obiceiul. Drept aceea vulturul intr-un arbore inalt si-a facut cuibul, iar vulpea intr-un tufis din apropiere si-a scos puii. Odata vulpea plecand dupa vanat, iar vulturul lipsindu-i bucatele, zbura in tufis si, rapind puii vulpii, i-a mancat, facand parte din ei si puilor sai din cuib. Intorcandu-se vulpea si cunoscand fapta vulturului, nu atat s-a intristat pentru omorarea puilor sai, cat mai ales pentru ca nu-si putea razbuna pe vultur, caci ea fiind fiara alergatoare pe pamant, nu se putea alunga dupa paseri. Deci departe stand, cum fac toti cei ce nu pot altfel, blastama pe vrasmasul ei. Iar nu dupa multa vreme, oarecine prinzand in camp o capra si junghiind-o, o puse sa se friga. Din intamplare zburand pe acolo si vulturul prietinul vulpii, a insfacat o bucata de carne ce avea lipiti pe dansa carbuni incinsi si a dus-o in cuib, si sufland atunci tare vantul, s-a aprins cuibul; iar puii vulturului neputand inca sa zboare, parliti, au cazut pe pamant. Atunci vulpea alerga la ei si inaintea vulturului i-a mancat pe toti.

INVATATURA: Cei ce cu viclenia strica prietesugul, macar ca cel caruia i s-a facut strambatate nu poate sa-si razbune, insa de pedeapsa lui Dumnezeu nu vor scapa.

 

VULTURUL SI RADASCA

 

Odinioara un vultur alerga dupa un iepure, care fugind in cuibul unei radaste o ruga ca sa-l scape de fiorosul lui vrajmas. Radasca, neputand face altceva, ruga si ea pe vultur in numele marelui Jupiter sa nu ucida pe bietul iepure, care nici un rau nu i-a facut, si sa nu-i nesocoteasca rugaciunea, desi ea-i o nimica pe langa dansul. Vulturul insa, mai tare maniindu-se, facu vant radastei cu aripa si insfacand pe iepure l-a mancat. Atunci radasca a zburat dupa vultur ca sa-i afle cuibul si mergand acolo pe cand el umbla dupa vanat, i-a pravalit ouale din cuib si le-a spart. Vulturul mirandu-se cine sa fi indraznit a-i face acest neajuns, si-a mutat cuibul intr-un loc si mai inalt; dar radasca si acolo a zburat si i-a facut ca si mai inainte. Acum vulturul, nestiind ce sa mai faca, s-a suit tocmai la Jupiter (carui se zice ca-i e inchinat), si puindu-si ouale intre genunchii zeului l-a rugat ca sa i le pazeasca; dar radasca facand gogolosi din gunoi se suia si le lasa in sanul lui Jupiter, care sculandu-se ca sa scuture gunoiul din san, uita de ouale vulturului, ce lunecara de pe genunchi si se sparsera toate. Intelegand insa Jupiter cum ca radasca facuse isprava aceasta ca sa-si razbune pe vultur, caci acesta nu numai pe dansa o suparase, ci si chiar pe el il nesocotise, a spus vulturului ca radasca este aceea care i-a facut tot necazul, insa ca are dreptate ca se poarta astfel fata de dansul. Totusi Jupiter, nevrand sa piara neamul vulturilor, a zis radastei sa se impace cu vulturul, dar ea neascultand, Jupiter a mutat in alt timp al anului scoaterea puilor de vulturi, atunci cand radastele nu se arata.

INVATATURA: Pe nimeni nu se cuvine sa-l nesocotesti ca si cum nimic nu ar insemna, si de a carui razbunare nimic nu ti-ar pasa.

 

 

 

PRIVIGHETOAREA SI ERETELE

 

Privighetoarea stand intr-un arbore, dupa obicei, canta. Un erete vazand-o si fiindu-i foame, se repezi dupa dansa si o prinse; si pe cand se gatea s-o omoare, privighetoarea ruga pe erete sa n-o manance, caci nu se va satura cu dansa, ci daca-i trebuie mancare sa caute alte paseri mai mari. Dar eretele mancand-o zise:

- Nebun as fi de-as lasa bucata pe care o am in mana si as umbla dupa alta care nu se vede.

INVATATURA: Foarte multi oameni asa fara socoteala sunt ca, in nadejdea altor lucruri mai mari si pe care nu stiu daca le pot capata, pierd si pe acelea ce au in maini.

 

VULPEA SI TAPUL

Vulpea si tapul, insetati fiind, s-au coborat amandoi intr-o fantana: iar dupa ce si-au potolit setea, tapul cautand sa iasa afara, vulpea-i zice:

- Curaj! Caci am aflat un mijloc prin care amandoi sa ne putem mantui. Deci stai drept si picioarele de dinainte propteste-le teapan de perete, iar coarnele pleaca-le ceva mai jos, si eu ma voi sui pe umerii tai si pe coarne si voi sari afara, apoi te voi scoate si pe tine din fantana.

Tapul toate acestea le-a indeplinit, iar vulpea, vazandu-se afara, juca cu bucurie imprejurul fantanii, pe cand tapul dinlauntru o infrunta ca nu se tine de fagaduiala.

- Apoi – ii raspunse vulpea – de-ai avea tu atata minte in cap, cati peri in barba, nu te-ai fi coborat in fantana mai inainte de a te fi gandit cum vei iesi dintr-insa.

INVATATURA: Omul intelept se cuvine ca mai intai sa se gandeasca la sfarsitul lucrurilor si apoi sa se apuce sa le faca.

 

VULPEA SI LEUL

Vulpea nu vazuse inca niciodata pe leu si intamplandu-se odata sa-l intalneasca, s-a inspaimantat asa de tare, incat era aproape sa moara de frica. Dupa aceea vazandu-l a doua oara, s-a temut intr-adevar, dar nu asa ca intaia oara; iar cand l-a vazut a treia oara, asa a indraznit asupra lui, incat s-a apropiat de el si au inceput a vorbi amandoi.

INVATATURA: Aceasta ne arata ca si de cele mai groaznice lucruri, prin trecere impreuna, lesne ne putem apropia.