A fost odata, intr-o jungla tropicala din Africa, un elefant foarte obraznic. Avea multe de schimbat in caracterul lui si… nu s-a folosit de nimic din ceea ce a invatat la orele de educatie civica. Era egoist si prietenos numai cand avea nevoie de cei din jur si foarte ursuz.

Intr-o zi, elefantul veni foarte suparat de la scoala. De ce sa aiba el nevoie de ceilalti? Cu ce il ajuta, cand numai necazuri ii aduc? El daca ar putea sa fie singur pe lume, ar fi de zece ori mai fericit. Nu ar mai trebui sa mai plateasca datoriile, sa invete, sa ajute pe altii. Ar avea o viata mult mai fericita.

Asa ca iesi in jungla. Tocmai in locul unde stia ca e cea mai mare aglomeratie. Locul acela era targul. Ajungand acolo, se urca pe o movila si striga cat putu de tare:

- Eu nu mai am nevoie de voi! As fi foarte fericit daca nu ati mai exista!
Pe moment, nimeni nu spuse nimic si toti il lasara cu afirmatiile lui uracioase. Dar, seara, se stransera si hotarara sa-l invete o lectie ...

Cand se trezi, a doua zi, elefantelul odihnit isi cauta mama. Avea nevoie de pachetel, de uniforma netezita frumos, de sticluta cu apa…Chiar si ghiozdanelul mai trebuia o data verificat. Dar nici urma de vreunul din familia lui. Parca intrasera in pamant. El nu se panica. Isi spuse:

"Ma duc direct la scoala. Imi iau uniforma, ca nu-i mare lucru, si valea. O avea Dumnezeu grija de mine."

Iesi afara. Cand se uita in jur, pustiu! Nu era nimeni. Elefantelul era deja mirat. Ce s-o fi intamplat?

"Ei, dar nu-i nimic, ma duc la scoala unde o sa-mi gasesc colegii si pe doamna invatatoare."

Si porni in pas alert spre scoala. Dar, in sala de clasa, surpriza! Nimeni. Elefantelul era de-a dreptul speriat. La asa ceva nici ca se astepta. Dadu iama in toate salile de clasa. In niciuna nu era nimeni. Coridoarele erau si ele pustii. Nicaieri nici o miscare. Elefantelul pleca imbufnat spre casa. Nicaieri nu e nimeni.Ce catastrofa sa se fi intamplat ?! Nu ii trecea nimic prin minte. Asa ca disperat se duse bezmetic pe la usile cunoscutilor si necunoscutilor unde batea mai mai sa le sparga. Dar nimeni nu raspunse nimic. Ii venea sa se dea cu capul de pereti. Asa fusese de nerod. Cum a putut sa spuna ca el nu are nevoie de nimeni din jurul lui? Acum ia uite! Mai ales ca suferea de o singuratate!… Atunci a incercat sa deschida usile apartamentelor. Toate erau inchise. Atunci, elefantelul, resemnat dar trist, se duse acasa si privi o fotografie cu toti membrii familiei lui. Se puse pe plans! Cata nevoie avea el de cei din jur! O, si zisese ca ar fi mai fericit daca nu ar mai exista nimeni pe fata pamantului? Cum putuse fi atat de neghiob? Acum nu mai avea pe nimeni. Asta a a cautat, asta a gasit.

Dar, tocmai cand medita el asa, vazu niste creaturi ciudate apropiindu-se de el. Dar ia stai! Mama ii spusese ca aceste fiinte se numesc oameni.

Dar, stand pe ganduri, nu mai era atent la ce se intampla in jurul lui. Si, deodata, o plasa il prinse! O, nu! Erau oamenii de la circ! O sa fie capturat!

Masina cu circul pleca. Elefantelul, in spate, in cusca. Drumul era pietros, numai picioarele de animal salbatic il puteau parcurge fara nici o greutate. Masina se zguduia intruna. Dupa sute de kilometri, ajunse in sfarsit la destinatie.

Elefantul fu dus intr-o camera intunecata, unde, dresori, il invatara sa mearga pe bicicleta, pe trotineta, sa salute, sa danseze. Si, printre instrumentele de circ, crescu elefantelul mare, mare, pana ajunse la varsta de treizeci si cinci de ani (un elefant traieste de-obicei 99 de ani). Dar era trist. Foarte trist.

Aveau reprezentatii dupa reprezentatii. In culise, elefantul isi astepta randul. Intra sfios pe scena. Era un program de mers pe bicicleta. Cum mergea el asa fara sa se incurce, un zgomot teribil sperie pe toti. Si, cand se uitara mai bine, o femela elefant rupsese cortina. Il rapi pe fostul elefantel, acum un domn respectabil, si fugi cu el in jungla. Era mama elefantelului ingrat de alta data. Cat de scump platisera si mama si fiu aceasta invatatura!

Abia atunci, dupa zeci de ani, intelesese elefantul marea importanta pe care o au ceilalti semeni ai sai.

-Sfarsit-