A fost odata ca niciodata o fata a muntelui care ridica in fiecare zi o capita de fan cantand florilor alaturi de pasarile crangului si de fosnetul frunzelor.Uneori se scalda in paraiele limpezi alaturi de zanele zavoaielor,sau zburdau prin dumbravile verzi alaturi de iepurii speriosi,ciutele cele blande,veveritele jucause si cerbii cei falnici.Clipele trecura fericite si paradisiace pana cand din intunericul noptii nalucirile raului pamantesc trimisera un sarpe spre a o invenina si a-i tulbura linistea...

Astfel dupa o vreme zambetul ei deveni tot mai rar,poverile muncii se intetira,cantecul ei incepu sa sune mai trist peste intinderile verii pana cand bucuriile se imputinara iar nadejdile incetara a mai fi temerare.In acest timp,in taina sarpele era tot mai incredintat de izbanda sa si de faptul ca intreaga natura incepuse sa devina neprimitoare:o parte din flori isi pierdura petalele,brazii isi lepadara podoaba verde a cetinilor,fructele copacilor roditori isi pierdura dulceata iar ciocarliile cutezau tot mai rar sa-si duca cantecul in inalturile vazduhului...Fata muntelui se imbolnavi de tristete,pleoapele devenira tot mai grele,stavilind contemplarea lumii din jur iar pasii ei ajunsera sa caute tot mai rar potecile cunoscute care duceau in inima crangului devenit muribund.

Vazand toate acestea soarele se hotara sa redea lumii frumusetea dinainte si razele lui parjolira solzii sarpelui rau iar vietatile naturii adunandu-se in cete alungara din acele meleaguri toate nalucile raului.Astfel in scurta vreme surasul reaparu pe chipul fetei muntelui,cantecul ei ingemanat cu trilul pasarilor umplu iarasi vazduhul si fanul isi imprastie iarasi miresmele peste lume.

Daca vreti sa o intalniti aievea pe fata muntelui cautati-o acolo unde pamanturile se ingemaneaza cu cerul,unde crangurile sunt verzi,vara e vesnica iar noptile nu vin niciodata.Ea va ramane mereu acolo cat timp oamenii vor mai sti sa viseze iar basmele nu vor pieri din cugeturile pamantenilor.

-Sfarsit-

Nicolae Dobra, loc.Ocna Mures, jud.Alba