Plimbându-se prin sat si bucurându-se împreuna de zilele frumoase ale verii târzii, Luca si Codrut au vazut la un moment dat în centrul satului, o cruce mare de lemn, înnegrita de vreme, care era adapostita sub un mic acoperis de lemn. Copiilor le-a atras atentia acest lucru, mai ales ca mai vazusera o alta cruce sub un acoperis asemanator, undeva pe ulita din capatul satului. Astfel, curiosi din fire, n-au mai stat mult pe gânduri si au întrebat-o pe bunica lui Luca, ce anume înseamna aceste cruci construite la marginea ulitelor.

- Bunico, am vazut zilele trecute niste cruci mari de lemn, una acolo unde spuneti ca este centrul satului si una pe ulita de la intrarea în sat. Amândoua au acoperisuri din lemn, si am vazut ca mai ard câteodata si lumânari acolo, zise Luca.

- Ba am mai vazut ca sunt pictate, dar nu prea am înteles noi multe din picturile alea, completa Codrut, asa ca te-am ruga sa ne spui matale câte ceva despre ele.

- Vai ce nepotei curiosi am! se minuna Buni. Dar Mos Radu nu v-a spus nimic despre ele? întreba bunica.

- Nu, nu ne-a zis nimic, ca nici noi nu l-am întrebat despre ele.

- Pai ce as putea sa va zic dragilor. Noi aici le spunem troite si ne mândrim cu ele.

- De ce? întrebara copii.

- Asa ne-am pomenit cu ele, de la mama mea, si de la bunica mea, sunt vechi mai ales cea din centrul satului, care e foarte batrâna. Si mama, dar si bunica le-au numit troite, si toata lumea de aici din sat ne închinam la ele, ca si acum, atunci când le întâlneam si parca ne simteam mai linistiti, mai fericiti. Si înainte, pe vremuri, noi aprindeam lumânari la picioarele troitelor si chiar mai zaboveam putin vara, la umbra acoperisului de lemn. Iar daca se întâmpla sa fim la troita din marginea satului, scoteam si câte o galeata de apa din fântâna, ca sa ne potolim setea. Ca si acum, de fapt. Eu stiu ca sunt puse acolo de strabunicul meu, fiindca sunt foarte vechi si au fost ridicate ca sa ne fie de trebuinta celor din sat si sa vada si cei care treceau pe aici ca suntem de omenie si cu credinta în suflet. Si mai credem ca si satul este ferit de boli, de ispite, de necazuri, iar noi suntem mai linistiti.

-Vai bunico, ce mult poate sa însemne o troita pentru oameni ! se minuna Luca.

- Dar eu nu înteleg Buni, ce vrea sa însemne ispite si necazuri si faptul ca oamenii au credinta în suflet? întreba Codrut.

- Am vrut sa spun ca fiecare dintre noi avem o mare credinta în Dumnezeu, iar pe cruci, dupa cum ati vazut erau pictate si scene din Biblie, Cartea Noastra de Capatâi. Si dupa cum stiti Cel Rau, Diavolul adica, încearca tot timpul sa ne farmece si sa ne înnegreasca viata. Dar el mereu pierde aceasta lupta.

- Dar cine e Diavolul? întreba Codrut.

- E cel care este pictat cu coarne si copite, care vrea sa faca rau la copii care nu sunt ascultatori, dar voi sunteti cuminti si o sa mergeti la scoala si o sa învatati bine, asa ca nu are ce sa va faca.

- Deci asta e rolul Troitei? întreba Luca. Câte fapte bune face aceasta cruce si ce mult e iubita ea de oameni! se minuna pustiul. Si noi cum putem sa avem o troita, sa ne apere de rele? întreba Luca.

- Mai puisori, troita e cam mare pentru voi, dar în schimb puteti sa purtati cruciulite sfintite de la biserica si o sa vedeti ca o sa fiti mai linistiti sufleteste, raspunse bunica.

- Adica cum linistiti sufleteste? întrebara copii.

- Adica sa va simtiti bine mai îngerasilor, continua batrâna. Hei, si acum hai la masa ca e poate vi s-a facut foame cred.

- Daaaa!!! Asa e, bunico!

- Dar înainte de a începe sa mâncati sa va închinati sa vedeti ca mâncati cu mai multa pofta! continua ea.

-Sfarsit-