Din  Istorii inchipuite ale proverbelor

A fost odata ca-n poveste,
A fost precum era si este
un magar la curtea unui rege.
Numele lui era Ane duRoi.

Ane duRoi a vazut multe la viata lui si mai ales... Aur! si asa de mari bogatii încât pentru noi, muritorii de rând, tare-ar fi greu sa descriem toate astea în cuvinte!

Ati ghicit! Aurul era marea lui pasiune. Atatia saci plini cu aur a carat, ca la un moment- dat si-a dat seama cât de iremediabil îndragostit e de rotocoalele acelea stralucitoare, sclipitoare, galbioare, ademenitoare, în final chiar apetisante... ce sa mai, cuceritoare! Dar... n- a spus la nimeni.

Spre fericirea lui, a ajuns asa de bine vazut de însusi regele, încât acum aurul nu-i lipsea nici într-o zi. Avea permanent cercelate urechi si purta adesea chiar manta cusuta cu fir. Îsi imagina ca taaare cuceritor trebuie sa mai arate astfel dichisit! si zâmbea cu cel mai graitor zâmbet de care se simtea în stare eul lui - adica rânjind gingiile pâna la magarestile-i urechi daurite.

Dar ceva-l împiedica pe Ane duRoi sa fie fericit. Deplin fericit. Si anume...o indigestie! Iata o problema cu adevarat spinoasa! Pentru un magar ca el era mu-sai! sa fie mereu în forma. Altfel se putea sa fie curând-curând îndepartat de rege si de...Aur! Fa-te bine! Fa-te bine!! Nu te panica! NU te panicaaa!! Si...

Venea frecvent în vizita la Ane duRoi...o nevastuica, v-ati dat seama. Când îi era lumea mai draga, Shrenk facea prezenta. Nu puteai s-o ignori nicicum! ( Era, vezi bine, psihologul lui.) Într-un târziu, a observat Shrenk ca lui duRoi îi cam sclipesc ochii dupa aur. Si a intuit marele adevar!

Asa ca a întocmit la repezeala un test de unde trebuia sa reiasa ca magarul nostru sufera de pe urma galbenilor. duRoi a facut testul si Shrenk a triumfat! Bietul de el s-a vazut nevoit sa-si marturiseasca ascunsa pasiune pentru monedele de aur. Shrenk nu s-a lasat si a vrut sa cerceteze cauzele unui astfel de sindrom. Asa ca, pentru a-si dovedi competentele de terapeut, si-a îndesit vizitele. Nefericitul duRoi! N-avea incotro si trebuia sa se lase citit ca o carte deschisa. Iha-Hiii!Si-a amintit!!

Cum se plimba odata prin gradina si cum în preumblarile sale i-au cazut copitele pe-o carte... A tras repede cu ochiul stânga-dreapta... Nimeni! O uitase pasa-mi-te cineva. Si simtindu-se în siguranta, si-a vârât botul între paginile ei. Cu poze! I-a placut cel mai tare una în care un magar adulmeca un trandafir. Si s-a dat înfricosat înapoi când acelasi magar era mai-mai sa fie hartanit de niste tâlhari! A-nchis repede cartea si... Ce sa vezi! Pe coperta...un magar de aur!

Ei, asta nu i-a iesit din cap si pace! Adica, daca se poate, de ce nu?

Si uite-asa...la-nceput s-a angajat sa care avutiile regelui. Doar-doar s-o acoperi cu aur! Apoi a-nceput sa poarte azi un cercel, mâine o manta...dar de Aur! tot nu se facea.

Ane duRoi începu sa plânga. De vreo saptamâna, la fiecare mic-dejun înghite macar unul din rotocoalele acelea stralucitoare, sclipitoare, galbioare, ademenitoare, în final chiar apetisante... Ce sa mai! Face cura!

Lui Shrenk i-a picat fata. S-a gândit ca, probabil, domnul Apulleius ar fi tare contrariat daca ar afla vreodata ce efecte au cartile sale asupra unor categorii de cititori! Si i-a prescris urgent lui duRoi apa, paie si bataie... ca oricarui magar normal si sanatos.

Verdictul a fost, fara apel, ca magarul încarcat cu aur, tot paie manânca!