Era mic,rotund si avea culoarea albastra. Da...ati ghicit,era un nasturel ce se mai tinea intr-un singur firicel de ata la hainuta lui Mihai. Micul nasturel statea acum cu capul in jos,plecat ca pentru o rugaciune.
Dragi copii am uitat sa va spun cine era Mihai. Era un baietel blond,cu parul carliontat si invata in clasa a IV-a B. Si era mare strengar. Dupa ce termina orele mai ramanea in curtea scolii si facea numai nazdravenii. Tocmai de aceea acum nasturelul suspina,tot in urma unei incaierari dintre Mihai si un coleg de scoala. Doar si nasturelul avea suflet...
Afara plouase cu galeata de dimineata si nasturelul nostru se gandea cu groaza ce s-ar fi intamplat daca s-ar fi rupt si celalalt firicel de ata ce il mai tinea cat de cat... Ar fi fost pierdut... Calcat in picioare de trecatorii grabiti,murdar pe toate fetele,si-ar fi pierdut stralucirea... In gandul lui se ruga ca Mihai sa ajunga mai repede acasa,sa nu mai zaboveasca pe nicaieri.
In cele din urma baietelul intra alene in casa. Il intampina mama lui care "citea" pe hainele baiatului ei ca acesta nu fusese nici astazi prea linistit. Dar nu spuse nimic... Vazu ca unul dintre nasturi trebuia cusut si se apuca in graba de treaba.
Iar nasturelul nostru,cu inima batandu-i cu putere,spunea:
-Ce bine ca am fost gasit la timp! Altfel m-as fi pierdut de fratiorii mei,nastureii,pentru totdeauna. As fi sfarsit intr-un cos de gunoi,sufocat... Sunt norocos! Iar pe Mihai il iert ca nu prea are grija de hainutele lui. Cand se joaca,uita ca este imbracat cu hainuta cea buna pentru scoala.
Apoi nasturelul suspina,linistit,si spuse ca pentru sine:
-La urma-urmei,copilaria nu e decat una si trebuie sa o traim din plin...
Voi ,dragi prichindei,ati pierdut vreun nasturel in timp ce va jucati cu prietenii vostri?