Tablita de sah a lui Mihai era sus, pe etajera. Acolo, de câteva zile,(adica de când împlinise el noua ani) treizeci si doua de piese traiau în buna întelegere. Dar nimeni nu poate trai în acest fel pâna la sfârsit.

Într-o zi Regina spuse:

- Eu sunt cea mai importanta din joc! Ma pot deplasa în toate directiile!

- Ce tot spui acolo?interveni regele. Fara mine jocul nu ar mai avea niciun rost! Eu sun tinta câstigului! Eu sunt cel mai important!

- Ba eu! Ba eu! striga calul. Eu pot sari peste orice piesa indiferent care ar fi aceasta!

- Ai dreptate! Ai dreptate!spuse celalat cal. Noi suntem cei mai importanti!

În acea camera strâmta se asternu o tacere nemarginita. Aceasta fu rupta de cei patru nebuni care strigara într-un glas:

- Suntem cei mai însemnati! Daca ne asezam unul lânga altul când regele adversar este într-un colt echipa noastra a câstigat!

Era acolo o harmalaie…. Ceva de neexplicat!
Deodata, se auzi un glas în încapere:

-Chiar daca nu fac parte din jocul nostru v-as sfatui sa nu va mai certati! Fiecare are rostul lui în acest joc. Daca ar lipsi o piesa jocul nu s-ar mai putea juca ...

Vocea era a batrânului zar care facea parte din jocul de table. Desi vorbea cu atâta întelepciune, piesele de sah nici nu l-au bagat în seama.

Dar iata ca într-o zi regina se procopsi cu o laringita. Si tusea atât de îngrozitor încât speria si pe cel mai neînfricat rege. Tusea aceasta se agrava si ca sa nu faca pneomonie a trebuit dusa urgent la spitalul pieselor de sah. Regele a trebuit sa o însoteasca pe tot parcursul internarii. Pionii trebuiau sa îi faca mâncare, tura trebuia sa îi cumpere medicamente, nebunul trebuia sa se îngrijeasca sa nu îi lipseasca nimic din lucrurile personale, iar calul facea curse pâna la izvor de unde îi aducea apa proaspata reginei.

În timp ce toate piesele munceau pentru sanatatea reginei, Mihai tocmai se întorcea de la scoala cu gând sa nu mai piarda vremea jucându-se prin oras. Si cum mergea el asa, se vazu fata-n fata cu prietenul sau cel mai bun, Ionel. Gândindu-se sa îl faca fericit pe acesta, Mihai i-a spus cu dulceata în glas:

- Vrei sa vii acasa la mine acasa la mine ca sa jucam un joc de sah?

- Sigur ca da! Îti multumesc mult!striga Ionel.

Cum casa lui Mihai nu era departe, cei doi ajunsera imediat acolo.

Locuitorul apartamentului coborî cutia de sah, dar când o deschise, ce sa vezi? Toate piesele lipseau. Pe când Mihai le cauta desperat, auzi glasul mohorât al lui Ionel:

- Ai vrut sa-ti bati joc de mine?

- Nici vorba!

- Atunci de ce eu nu vad nicio piesa de sah?

Mihai, care nici el nu era mai putin nedumerit, îl invita pe amicul sau la un joc de table.

În curînd, se plictisera. Somnul îl duse pe fiecare în tara viselor…

Piesele de sah se îndreptau în mare alai spre locuinta stapânului lor. Era un obicei la ele. Atunci când una din piese îsi venea în simtiri dintr-o boala (mai ales daca se si externa), ele o petreceau pâna acasa cu mare cinste. Iar când aceste piese certarete se întorceau de la spital afara se facuse noapte. Asa ca s-au pus cuminti în cutie asteptând o noua zi.

A doua zi, baiatul a vrut sa puna piesele de la jocul de table în cutia pieselor de sah. Dar când a deschis cutia, surpriza! Toate, si regina, si regele, si nebunul si toate celelalte erau la locul lor. S-a mirat si baiatul, dar s-au mirat si piesele auzind cum acesta îi spunea mamei sale ca în ziua anterioara nu a putut sa joace niciun joc de sah fiindca nu a gasit piesele în cutie. Deci au început a se întreba una pe alta:

- Nebunule, de ce nu ai stat acasa?

- Calule,de ce nu ai ramas aici?

- Rege, ce ai facut toata ziua de ieri? (ei nu se vazusera unul pe altul când îsi îndeplineau treburile)

Iar raspunsul fiecaruia a fost:

- Am avut grija de regina.

Vazând acest lucru, piesele de sah au înteles ca fara o piesa, jocul nu se mai poate juca.

Adesea îsi repetau rusinate:

-Avea dreptate batrânul zar. Rau am facut ca nu l-am ascultat.

-Sfarsit-