Pe culmi de nori, pe Muntele “Sperantei si Iubirii” traia un tanar blond, cu ochii ca de smarald. El veghea cu grija ca armonia divina sa se mentina in marile si zarile Pamantului. Munca de paznic ii aducea multe satisfactii, caci cu blandetea lui ingrijea plantele marilor, cu palmele sale luminoase curata zarile de orice nor malefic sau impur.
Odata, pe cand veghea ca treaba ce o avea de implinit sa fie facuta cu temeinicie, baga de seama cum din apa unui lac se iveste o fiinta cu trup de fata, ce se invesmanta in petale albe si frunze mari, verzi. Deoarece pana atunci nu mai vazuse asa ceva, se indrepta spre acea fiinta, care plutea gingasa pe apa linistita. El observa ca ea trimitea semnale de iubire, isi inchidea si deschidea floarea sa alba, din care tasneau raze aurii, ce-l atingeau drept in inima. Simti pe data prietenia si iubirea acelei fiinte. Cum stia ca in floarea aceea era ascunsa o fata, incerca sa o convinga sa iasa din invelisul vegetal, strigand-o cu glas duios:

” Fecioara a apei, fecioara cu haine de lumina, te rog, arata-te si vorbeste-mi! Spune-mi cum te numesti, ca sa te pot chema, cand voi mai trece pe aici! “

“ Tinere cu plete blonde si ochii ca de smarald - raspunse fata - eu pazesc acest lac, pentru ca el sa ramana linistit, clar si incarcat cu multa lumina. Eu sunt nimfa lui, ma imbrac in haina unui nufar, pentru a ma alinta in Soare si a ma incalzi in lumina Tatalui Ceresc, care mi-a dat in grija aceasta apa intinsa. Eu te salut si iti trimit raze calde de iubire, caci stiu cat de mult te straduiesti si tu, pentru ca linistea, pacea si armonia sa domneasca in creatia divina. De cate ori treci pe aici, striga-ma asa : Nimfa a lacului acestuia, te salut si iti ofer linistea si pacea ce Tatal nostru ti le trimite prin mine, un slujitor al sau! Atunci eu te voi lua de mana, te voi mangaia cu fiinta mea si iti voi raspunde la salut cu un zambet plin de soare. Astept, cu drag, orice intalnire cu trimisul Tatalui Ceresc.”

Tanarul se indragosti de nimfa ce purta haina de nufar. Ea, la randul ei, ii raspunse cu iubire. Cei doi isi trimiteau mereu raze de lumina, ce le atingeau inimile si ii facea fericiti. Iubirea lor stralucea si era vazuta de departe. Fiintele celeste ii priveau cu multa prietenie si ii numeau: “cei doi indragostiti solari”, caci fetele lor straluceau ca Soarele.

Chiar si acum, ei pastreaza stralucirea iubirii lor. Razele Soarelui se reflecta in apa lacului locuit de nimfa, iar ea le trimite in inalt, pe Muntele “Sperantei si Iubirii”, unde se afla iubitul sau ce vegheaza. Asa comunica ei si sunt fericiti.