A existat candva o poveste care a circulat din generatie in generatie si i-a bucurat pe multi prin intelepciunea mesajului sau. Iata povestea:

Au fost odata un Soare, o Luna si o padure fermecata, care ziua arata intr-un fel, iar noaptea isi schimba infatisarea. Toate plantele de peste zi se transformau noaptea in oameni si animale. Padurea se afla prizoniera unei vraji aruncate asupra ei de un duh rau, care locuia intr-o pestera situata in apropiere. Ea fusese candva un sat, in care traiau oameni si animale, dar acum ei nu mai reuseau sa-si recapete infatisarea. Ziua ei se fixau cu radacini in pamant si nu mai puteau face vreun pas.

Atunci padurea, peste masura de trista, incepu sa planga si sa se roage la Luna si la Soare, ca sa o scape de blestemul cazut asupra ei. Soarelui, fiindu-i mila, se hotari sa-i daruiasca mai multa lumina si caldura, pentru ca ea, simtindu-se iubita, sa-si uite tristetea. Luna, si ea miscata de intamplarea padurii, se hotari sa-i ofere nopti cu luna plina stralucitoare, pentru ca oamenii sa poata lucra in timpul noptii.

Totusi, aceste ajutoare nu reuseau sa-i aduca pe oameni si pe animale la starea lor initiala. Atunci oamenii se hotarara sa se duca noaptea, in mare graba, la Sfanta Miercuri, la Sfanta Vineri si la Sfanta Duminica, pentru a le cere sfat. Zis si facut. Cele trei Sfinte i-au intampinat in toiul noptii si le-au dat sfaturi, care sa-i ajute sa se dezlege de vraja. {ntorcandu-se spre ziua, cei trimisi au inceput sa-i lamureasca pe ceilalti ce si cum trebuie facut. Aveau de implinit trei lucruri: sa aprinda cate o lumanare in fiecare zi de miercuri, vineri si duminica, pentru iertarea pacatelor tuturor oamenilor si animalelor din padure, sa tina post in zilele de miercuri si vineri, iar duminica sa se inchine lui Dumnezeu si sa-I ceara ajutor pentru dezlegare de vraja. Intre timp sa ridice in mijlocul padurii o Sfanta Biserica, lucrand noaptea cata vreme erau oameni.

Cand toate acestea au fost indeplinite, s-a observat ca, pe masura ce ziua se apropia, oamenii si animalele fermecate nu se mai transformau in plante atat de repede ca altadata. invatand sa se roage, oamenii au constatat ca starea lor de fiinte umane devenise mai lunga decat starea de plante. Din zi in zi, ei au ajuns sa ramana oameni de dimineata pana seara, iar satul sa reapara in locul padurii.

In urma celor intamplate, toti oamenii care au fost fermecati, au ajuns la concluzia ca singurul mijloc de a invinge vraja celui rau este acela de a-L cinsti pe Dumnezeu, de a te inchina Lui, de a-I te ruga pentru ajutor si iertarea pacatelor..