Traia demult, pe plaiuri de nori albi, un om-inger. Era un om devenit inger prin faptele bune pe care le facea mereu si care il umpleau de bucurie. Starea de bucurie era cea care il hranea si il ajuta sa faca din ce in ce mai multe fapte bune. Cu sufletul sau luminos  putea sa detecteze orice fiinta din creatia divina, care avea nevoie de sprijin sau de mangaiere.

Odata, pe cand el zbura printre stele, auzi un glas ce venea de departe si care se ruga pentru o mana de ajutor. Iute, omul-inger se indrepta inspre glasul plin de suferinta. Deodata, ii aparu in fata o planeta albastra, pe care se vedeau o multime de ochiuri de apa, niste munti, vai, paduri si multe rauri. Se uita atent si vazu intr-o poiana un copil ce plangea si striga dupa ajutor. Omul-inger, induiosat, se apropie de el, si-l intreba ce cauta acolo singur si unde este mama lui. Copilul, plangand, ii raspuse ca mama lui este natura, ca tatal lui este Soarele, iar el este un Inger care si-a a pierdut aripile si nu stie cum sa faca rost de altele. Omul-inger il lua in brate si ii spuse ca il va duce in lumea lui, la magazinul unde se gasesc aripile, si daca are aprobare de la Dumnezeu, el isi va putea  lua altele, oricand. Atunci ingerelul ancepu sa planga si mai tare. Foarte speriat, raspunse ca nu poate merge la un astfel de magazin, pentru ca Dumnezeu s-a suparat pe el si i-a luat aripile si, cu siguranta, nu i le va da inapoi, pana nu va repara greseala comisa, iar lui ii este rusine sa dea ochii cu El. Atunci omul-inger se oferi sa-l ajute sa-si repare greseala. Ingerelul se mai insenina si il ruga sa mearga impreuna pana intr-un sat apropiat, unde locuia o fata cu parul de aur, pe care el o necajise altadata. Pentru ca ea nu-l iubea, el se razbunase, a blestemat-o sa nu-si gaseasca iubitul niciodata si sa ramana in inima cu o tanjeala de dragoste, ce niciodata sa nu fie implinita. De atunci, fata devenise  trista si plangea tot timpul. Cand auzi despre ce era vorba, omul-inger il sfatui  sa mearga la fata, si, pe cand ea dormea, sa-i atinga inima cu iubire si sa spuna: “Inima, te eliberez de blestem, curata-te de tot raul, umple-te cu iubire divina, fii vesela si cauta-ti iubitul!”  Ingerelul facu intocmai.

A doua zi, fata se trezi bucuroasa si cu inima usoara  privi spre Soare si ii zise:

- Iubite Soare, atinge cu caldura ta inima mea si fa-o sa vibreze la dragostea ta! Ajuta-ma, Soare, sa-mi gasesc iubitul!

Soarele, foarte sensibil, cand auzi rugamintea fetei, pe data-i trimise o raza de lumina calda si iubitoare, o imbraca in lumina de aur, o aseza intr-o caleasca, o ridica pe un nor si o duse intr-un palat. Acolo, ea intalni un fecior cu stea pe frunte, cu plete blonde si ochii de safir. Acesta ii intinse bratele si ii spuse:

- Draga mea, eu te astept demult. Bine ai venit, eu sunt alesul tau, iubitul tau! Pe mine ma cheama Amor si locuiesc an Soare, aproape de Ingerii solari si de Tatal Ceresc. Eu sunt cel dupa care tanjesti. Inima ta cauta caldura si iubire. Aici, in Soare, sunt toate acestea. In el se afla  iubirea, caldura si viata, ce anima fiintele Pamantului.

Fata intelese si se cuibari in bratele iubitului ei, iar ingerelul se umplu de bucurie. Atunci omul-inger il lua si-l duse pana la tronul Celui Preainalt, pentru a fi  iertat. Dumnezeu, cand il vazu, ii zise cu blandete:

- Tinere, in sfarsit ai invatat ca nu trebuie sa furi iubirea nimanui, ea este un dar de pret ce se ofera, nu se fura!

Ingerelul fu mangaiat pe cap si trimis la magazinul de aripi, unde incerca cateva perechi, pana le gasi pe ale sale. Pentru ca trecuse lectia grea a iubirii, primi o noua misiune,  aceea de a veghea ca inimile oamenilor sa fie mereu pline de caldura si iubire. Astfel, el deveni INGERUL PAZITOR AL INIMILOR.