A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, o printesa frumoasa care purta o rochita purpurie si traia in Palatul Surasului aflat la rasarit de raul Bucuriei. Printesa Karina, acesta-i era numele, se plimba adeseori prin marea gradina de langa palat si pasarile o insoteau cu cantecele lor duioase.
Pe celalalt mal al raului se inalta Cetatea Intristarilor unde salasluia printul Tristian ale carui ganduri erau impovarate de mahnire si singuratate astfel incat doar seara iesea in curtea palatului sau ale carui alei erau impodobite cu flori de trandafir.El a plantat aceste flori pentru frumusetea si gingasia lor dar si pentru ca aveau spini care-i aminteau de propria-i indurerare.
Intr-o dimineata cand printesa se plimba prin gradina de oleandrii auzii plansetul unei vietati. Pe podetul de peste rau zarii un catelus alb care privea spre ea deznadajduit cu ochii inlacrimati, cerandu-i parca ajutor. Karina il lua in brate si citii pe zgarda lui numele TRISTIOR, avand acest nume intelese ca apartine Cetatii Intristarilor. Observa ca bietul catelus avea o labuta ranita si il lua in palatul ei si l-a ingrijit timp indelungat, oferindu-i dragoste si bucurie, l-a tamaduit cu ierburi de leac astfel incat el s-a vindecat si se plimbau zi de zi prin gradina verzilor oleandri, insotiti de pasarelele incantatoare, de fluturii care ii urmau in alai si de mangaierile blande ale vantului venind din zarile albastrui...

***

Toti locuitorii cetatii erau foarte suparati pentru ca printul Tristian, care plecase la vanatoare nu s-a mai intors, slujitorii l-au cautat prin toate crangurile si meleagurile invecinate dar nu i-au dat de urma, ei banuiau ca a fost luat prizonier sau a fost ucis de cei din palatul vecin.
Conducatorul ostirii se hotara sa-si adune razboinicii spre a-i trece prin foc si sabie pe locuitorii palatului care credeau ca sunt vinovati pentru disparitia printului... In acest timp, in meleagurile din miaza-noapte la hotarul dintre lumea vietii si cea a umbrelor, intr-o citadela sumbra, Magul Intunericului isi serba victoria de a fi izbutit sa-l transforme pe print intr-o vietate necuvantatoare nadajduind ca prin invrajbirea celor doua imparatii va reusi sa le ia el in stapanire...
Magul Intunericului era incredintat ca vraja globului de argint pe care o facuse nu va putea fi dezlegata, stiind ca fiecare cetate isi va apara drepturile fara a incerca sa comunice unii cu ceilalti pentru a lamuri neintelegerea. Insa o zana buna care era pazitoarea printesei Karina, a intervenit si i-a spus protejatei sale despre vraja globului de argint pe care o facuse Magul Intunericului in padurea Efemeritatii la miezul noptii, vraja care presupunea transformarea printului Tristian intr-un catel ratacit ca sa fie dat disparut de catre oamenii de la curte si din acest motiv sa apara conflictul intre cele doua imparatii.
Zana Luminita i-a dezvaluit Karinei modul de a destrama vraja globului de argint, trebuia sa mearga cu Tristian - catelusul numit Tristior- , noaptea in padurea Efemeritatii cu o stea de aur pe care sa o puna la gatul catelusului si apoi sa-l sarute sub lumina lunii pline. Printesa Karina a facut intocmai si in locul catelului a aparut frumosul print Tristian cu o lacrima de fericire in privire.
Din acea clipa Magul Intunericului isi pierdu toate puterile, citadela lui se preschimba in scrum iar cele doua imparatii se unira intr-una singura in care Trstian si Karina au domnit fericiti si in armonie deplina, pana la capatul timpului pe taramul strabatut de un curcubeu al iubirii.

-Sfarsit-

Cristina Maria Sandru, loc.Ocna Mures, jud.Alba