A fost odata ca niciodata un împarat foarte viteaz. El câstigase multe razboaie si biruise multi dusmani, avea vistierii nenumarate, comori nepretuite si aur lucitor de puteai sa îti vezi chipul în el. Dar cea mai draga îi era împaratului o cutie în care tinea zece culori de mare pret, fiecare culoare având câte un simbol:

• Albastru – cerul si bolta sa
• Galben – grâul pe care taranii l-au secerat ani de-a rândul
• Rosu- sângele varsat în lupte
• Roz- viata bucuroasa si fara griji
• Mov- gentiana si celelate flori minunate
• Portocaliu- morcovul si celelalte legume care aduc sanatatea
• Alb- puritatea
• Negru- noaptea care aduce odihna
• Gri-culoarea slovelor
• Maro- ochii fecioarelor

Motivul pentru care îi erau dragi împaratului aceste culori era pentru le primise de la tatal sau, care le primise de la alt stramos de-al sau, si tot asa, din neam în neam ...

Dar, partea proasta era ca ramasese numai cutia, iar culorile i le furase un zmeu, care era dusman al împaratului.

Deci, împaratul dadu sfoara-n tara ca cine va reusi sa-i aduca culorile va primi titlul de mostenitor, dar, daca nu va reusi, va plati cu capul.

Printre curajosi, era si un print din alt regat, pe nume Viti. Acest print era foarte timid si prea se lasa pacalit, dar, mai avea patru vieti. Asa ca se duse si Viti la împarat sa îi ceara îngaduinta de a porni la drum.

Acesta îl întreba:

- Dar tu stii care-i pedeapsa pentru cei care nu izbutesc sa-mi aduca acele culori mostenite?

- Bineînteles, Maria-Ta, dar eu ma simt în stare sa va aduc culorile.

- Bine atunci, dar este riscul tau.

Asa ca Viti îsi lua desaga în spate si porni la drum.

Pâna la castelul zmeului cumplit flacaul avea de parcurs o padure deasa si periculoasa.

Deodata, feciorul auzi un geamat cumplit. Era un balaur cu colti de arama, care scuipa flacari, iar din cap iesea mult fum. Acesta îi zise printului:

- Maria-Ta, ajuta-ma, un alt voinic m-a strapuns cu sabia, si acum sunt pe moarte. Ajuta-ma, te rog!

Voinicul, milostiv fiind, îi bandaja ranile, îi opri sângerarile si îsi vazu de drum fara sa se mai uite la strâmbaturile batjocoritoare ale balaurului.

Nu trecu mult timp si simti ceva pe picior, de parca l-ar fi gâdilat cineva. Se uita în jos si vazu o vipera jos încolacindu-i piciorul. Aceasta sângera. Îl ruga si ea sa îl ajute. Acesta îi oferi ajutorul necesar nestiind ce îi pregatea aceasta.

Peste vreo doua ore, Viti primi un telefon de la împarat. Majestatea îi spunea ca, între timp, un alt voinic, îi adusese sapte culori, si ca mai trebuiau numai trei: galben, albastru si mov.

Voinicul încuviinta si merse în continuare la treburile lui.

Când ajunse la castelul zmeului, stapânul zacea întins pe un maldar de paie. Deci, Zmeul îi zise:

- Te voi lasa sa iei cele trei culori numai daca ma vei ajuta sa-mi revin. Flacaul dinaintea ta mi-a luat cele sapte culori, m-a ranit, si abia apoi a venit un frate de-al meu si m-a salvat, iar acela n-a mai reusit sa ia ultimele trei culori. Asa ca Viti, fara sa banuiasca ceva urma, îl îngriji si intra în palat ca sa-si ia culorile. Când se întoarse, zmeul se ridica îi smulse culoarea galben. Dupa aceea lua un cutit si îl înjunghie pe Viti. Si asa i se duse voinicului una din cele patru vieti ...

Mai merse Viti ce merse, si ajunse lânga culcusul viperei. Aceasta îi înhata culoarea mov si îl musca de picior. Deci, nu e greu de închipuit ce s-a întâmplat ...

Asa, cu cele doua vieti, mai batatori drumul padurii, pâna ajunse la culcusul cumplitului balaur. Respectivul îi însfaca ultima culoare. Dupa aceea îl arse total.

Foarte dezamagit ca ramasese ca toti muritorii, cu o singura viata, Viti pleca la castelul împaratului crezând ca va avea mila cu el. Când ajunse, îi povesti tot ce s-a-ntâmplat, dar Împaratul raspunse scurt:

- Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti.

Si asa pieri feciorul în floarea tineretii.

Rosca Ruxandra, Scoala Generala nr. 3, Rovinari, judetul Gorj