Este vara ... O caldura innabusitoare pare c-ar topi viata. Oamenii nu stiu la ce umbra sa se mai adaposteasca. Plantele au nevoie de foarte multa apa. Pasarile se antreneaza pentru lunga lor calatorie infruntand cumplita canicula.

Intr-un parc din orasul Rovinari, traia o colonie de pasari care zburau necontenit prin vazduh. Si puii erau asa de intelegatori si asa de dornici sa invete incat nici unui adult nu i se parea o povara instruirea lor. Dar, printre ei se afla si o randunica, pe nume Petruta, pentru care nu era corvoada mai mare decat sa-si invete puiul sa zboare. Acesta se furisa la alte colonii de isprava, le iscodea si apoi se intorcea la maica-sa smiorcaindu-se. Ii parea rau de cat de nepriceput e el fata de colegii sai, adevarati maestrii. Plangacios si pofticios, cerea lectii mamei. Dar cum isi incepea Petruta lectia, puiul striga: “Nu inteleg! nu stiu! nu pot! E prea greu!” si se lasa pagubas, cu ciocul in pamant si aripile deasupra capului. Pasaminte, acest pui nu era prost, dar era nerabdator si indaratnic. El nu isi dorea munca pasarilor, ci doar performantele lor. Mama a reluat antrenamentul de zeci si zeci de ori, dar, de fiecare data se intampla acelasi lucru.
Pana cand, enervata, mama ii spuse puiului:
- Tu crezi ca asa se invata?! In loc sa ai rabdare si sa fii atent la ce iti explic, tu faci mereu pe bosumflatul. Pune mana si studiaza, ca atunci cand o sa plecam in Africa, nu o sa te port sub aripi!
- Si, ce ma intereseaza pe mine chestia asta? Ma urc pe un vapor si ma duce el pana in tarile calde!
- Da, bineinteles, sa te omoare un copil crud!
- Eu as fugi de langa el!
- Iar cand vei ajunge in tinuturile Soarelui, ia-ma de unde nu-s!
Dar, puiul, cu toate mustruluielile mamei, zacea in nepasarea lui si spunea intruna ba ca mama nu explica bine, ba ca mama nu ar fi buna de profesoara si multe alte teorii de-ale lui care-i scuzau netrebnicia.
Intr-o zi, Petruta veni la el si ii spuse:
- Hai sa mergem la o plimbare pe jos!
Puiul accepta. Si, pe drum, mama ii arata, cum alt pui, incercand sa se inalte, a cazut. Si cum s-a ridicat din nou. Si, zambind si topaind, privira impreuna, nevazuti, truda micului dar curajosului luptator.
Din ziua aceea, viata puiului s-a schimbat. Incerca si el la fel de indarjit sa zboare, dar nu reusea niciodata sa duca un zbor pana la capat. I-a cerut mamei sa nu-l mai asiste. Nu-i placea sa fie controlat. Voia ca mama lui sa aiba incredere in el. In fiecare seara, cand se reintalneau puiul povestea despre extraordinarele sale progrese. Mama era plina de entuziasm si de laude la adresa micutului. Dar, cu toate acestea, Petruta n-a observat ca, atunci cand fiul ei se afla in inaltimi pierdea adesea firul zborului si se prabusea ca un pietroi spre sol.
Pasarile din colonia puiului, crezand ca nu a mai ramas pui care sa nu stie sa zboare, au inceput sa organizeze sedinte. De la acea intrunire a pasarilor si pana la data plecarii, mai erau opt zile. Colonia trebuia sa ia ultimele hotarari. In urma dezbaterii pasaresti, in cele opt zile ramase, trebuiau sa se infaptuiasca urmatoarele activitati:
In prima zi- testarea pasarilor privind cunoasterea traseului spre tarile calde.
In ziua a doua- sa se verifice daca toti puii stiu sa zboare.
In ziua a treia – sa se verifice daca membrii coloniei stiu cum sa se sincronizeze in zbor.
In ziua a patra-sa se verifice notiuni de geografie generala.
In ziua a cincea- testul in legatura cu modul de hranire si de supravietuire in caz de criza.
In ziua a sasea- sa se stabileasca ce e de facut daca o pasare oboseste deasupra unei ape intinse si nu are unde sa se refugieze.
In ziua a saptea- se vor relaxa ca sa aiba destula energie.
In ziua a opta- vor verifica daca nu a mai ramas cumva vreo pasare ratacita si nepregatita in Rovinari.
In prima zi, puiul nostru facu foarte mari sfortari ca sa invete itinerarul. Il citi si rasciti, il repeta de mii de ori, si-l nota, si pana la urma il memora. La testare optinu nota 8.50.
Mama lui il felicita si ii oferi cadou un kilogram de graunte.
Dar cand veni timpul celei de-a doua probe, puisorul, smecher fiind, si cunoscandu-si limitele, se prefacu bolnav si zise ca-l doare burtica ingrozitor. Petruta chema imediat doctorii care il cercetara, observara toate amanuntele, si spusera ca ei nu vad nici o problema de sanatate. Promisera ca vor reveni cu analize mai sofisticate. Puiul, satisfacut de opera sa, spuse un “M-oi descurca eu la fata locului!” si isi vazu de treaba.
Apoi urma proba asezatului in zbor. Daca puiul nu stia sa zboare, era firesc sa nu stie nici sa se aseze in zbor.
Dar, iscoditor si viclean fiind, fiul Petrutei isi dadu seama ca nu se poate preface bolnav si de data asta. Asa ca isi incropi cu mintea lui ascutita un alt plan…
La ora patru si cincizeci, cand era stabilit testul, puiul se prezenta senin. Cand seful dadu startul, randunelul se ridica putin, dar imediat se cobori, scotand un strigat de durere. Toate pasarile l-au inconjurat alarmate. El raspunse ca i s-a pus un carcel. Si asa a trecut toata ziua.
Urmatoarea proba, teorie! Nimic mai simplu! Puisorul toci traseul si la examen obtinu nota 10!!!
Un rezultat extraordinar pentru un pui lenes ca el! Mamica lui era in al noualea cer! Il felicita si ii spuse ca o sa se ocupe ea de tot cand vor ajunge in tarile calde. Lui i se cere doar sa ajunga acolo unde va fi tinut in puf ca un fiu de rege.
Mai este doar modul de hranire! Cine nu stie ca randunicile se hranesc in aer cu te miri ce musculite sau alte ganganii zburatoare? Puiul statu un minut la testare si obtinu nota 9.90!
Si de-acum, gata cu testarile! Urmeaza sedintele! Maxima fericire pentru puiul Lenevica! Dar, cred ca nu e greu de inchipuit, randunelul participa la ele absent. Si nici ca lua aminte la vreun sfat sau la vreo mustrare!
Ziua a opta, ziua decisiva! Atunci trebuia sa isi inceapa marea calatorie. Deja venise toamna, cerul era plin de nori, copiii incepusera scoala, ploile devenisera mai dese si vantul se intetea cu fiecare zi ce trecea.
Pasarile isi incepura zborul. Puiul se urca in inaltimi, zbura doua-trei minute, si iar cobora pe pamant sa-si traga sufletul. Cu gand sa-i ascunda mamei stangacia, o ruga sa se aseze intre primele randunele, chipurile, ca sa vada mai bine in fata.
Mama, de buna credinta, ii facu pe plac. Si-uite-asa puiul ajunse cu bine la jumatatea drumului. Dar, nu mica-i fu mirarea, cand vazu ce apa imensa se intinde in fata lui.
- Mama, ce este aceasta? o intreba el pe randunica, strecurandu-se pana la ea.
- Este Marea Mediterana!
Puiul inghiti in sec. Se cobori infricosat pe singura limba de pamant de la care incepea o nesfarsita intindere de apa.
Colonia, ca sa se mai odihneasca si sa fie in forma pe toata durata calatoriei deasupra apelor, ii urma exemplul si se aseza pe pamant. Acolo urma sa stea o zi intreaga. Puiul, din ce in ce mai speriat, o intreba din nou pe mama sa:
- Mama, dar noi o sa zburam atatia kilometri fara repaos?
- Nu, bineinteles, ne mai asezam si noi pe o insula, pe un vapor!
- Dar de ce nu mergem cu vaporul pana in tarile calde?
- Pentru ca nu stim unde merge acel vapor!
- Si ce fenomene meteo periculoase sunt pe aici?
- Cicloane, tsunami, tornade! Dar nu te ingrijora! Noi o sa zburam in inaltimi, unde acestea nu ajung! Iar acum, gata cu intrebarile! Maine pornim la drum!
- Dar, mamico, eu nu stiu sa zbor! si ii spuse acesteia cum zboara el, ce planuri isi facuse, si multe altele. Aceasta, disperata, dar si manioasa, isi confectiona o plasa cu gaurele de prins fluturi si pui nazdravani, si ii spuse puiului:
- Maine incepem sa strabatem marea! Tu te pui in plasa aceasta, si te duc eu in tarile calde!
Si asa, puiul cel lenes, ajunse cu bine in tarile Soarelui.
Dar, lunile trecura, puiul, devenit pasare, ramase orfan. Cand veni vremea intoarcerii, si colegii lui de colonie, il invitara sa ii urmeze inapoi in Romania, acesta nici nu vru sa auda. Le zise:
- De ce sa ma intorc cand aici mereu e soare si bine? De ce sa ma intorc pentru ca iar sa zbor? Mai bine raman aici, unde nu ma paste nici o primejdie.
Deci si acum, undeva in Africa, o familie de randunele, isi duce linistita traiul, printre oameni negri si animale fioroase.

-Sfarsit-