Iata ca soarele era cel harnic si frumos, era deja sus pe cerul diminetii, îmbratisând cu razele lui satul cu povesti, unde cei doi prieteni, Luca si Codrut îsi petreceau ultimele zile înaintea începerii scolii.

Bineînteles ca cei doi îsi papasera deja lapticul cu nelipsitele cornuri cu magiun, pe care bunicuta lui Luca, le pregatise mai devreme.

- Bunico, zise Luca astazi o sa mergem în satul vecin, cu Mos Radu. Ne-a promis de ieri ca o sa ne ia cu caruta si o sa ne arate ceva, continua el.

- Ce Dumnezeu sa va arate mosneagu’ ? întreba bunica mirata. Ca de o vreme parca a devenit povestitorul vostru. Zau asa! Mare minunatie! continua bunica.

- Eee ceva cu un leagan, nu stiu exact...zise Luca.

- Aaa, uite-l la poarta pe Mos Radu! striga Codrut bucuros nevoie mare. Mamaa, da’ ce cal mare si frumos are mosu la caruta! zise mai departe Codrut.

- Haideti mai copii, va mai astept mult? zise Mos Radu din strada, ca nu mai are rabdare Roibu meu.

- Gata venim acum, pa bunico! zisera copii si din doua sarituri erau deja pe capra lânga batrân de-o parte si de alta acestuia.

- Dii Roibule! mai apuca Mosul sa spuna ca armasarul o si lua la trap.

Satul vecin nu era departe, dar peisajul era încântator. În apropiere se ridica Dealul Satului, cum îl numeau localnicii, iar padurea de lânga sat îti amintea cât de frumos poate sa fie la tara. Vântul adia usor, fosnind frunzele copacilor mai ceva ca în povestile de demult. Drumul pietruit de tara zdruncina usor caruta lui Mos Radu, dar acesta era prea dibaci în ale birjaritului, asa ca totul era fara de cusur.

- Doamne ce frumos e aici la tara! zise Codrut oftând si totodata fermecat de frumusetea celor vazute.

- Asa e taica ai zis bine, încuviinta batrânul, pe noi românii peste tot unde ne-am duce si ce am face, daca suntem copii, sau oameni mari, frumusetea satului ne copleseste! mai zise încet batrânul Radu.

În sfârsit intrara în sat, iar aici bineînteles ca toata lumea îl stia pe mos Radu.

- Buna ziua nea Radule!

- Buna ziua mai Ioane! si tot asa schimbara binete Mos Radu cu satenii, pâna ajunsera undeva la marginea satului, într-o poienita frumoasa. Aici se înalta falnic o constructie din lemn, care semana cu o macara rotunda cu scaune.

- Vai, pai asta ce o mai fi? întreba Luca mirat, ca e ceva foarte ciudat, n-am mai vazut asa ceva pâna acum.

- Mai copii, acesta e un leagan vechi de lemn, pe care noi de aici l-am pastrat aproape întreg, raspunse mosul.

- Bine dar atâta atentie pentru un leagan vechi de lemn, de ce oare? întreba Codrut.

- Da mai copii pentru ca e mai batrân decât mine, iar eu când eram mic ma urcam în el si ne învârteau niste flacai din sat, care atunci erau flacai, iar acum sunt plecati de pe aici.., explica batrânul

- Unde sunt plecati? întrebara copii.

- Ei, pe lumea cealalta, rând pe rând, când le-a venit rândul.

- Deci au murit? au observat copii.

- Spuneti cum vreti, dar pentru mine sunt plecati, continua batrânul. Si cum va spuneam, când eram mic ma urcam în leaganul asta, scrânciob îi spuneam noi, iar flacaii îl împingeau. El atunci începea sa se învârta si noi tipam de bucurie. Adevarul ca tipau de emotie si parintii, cu fratii si surorile noastre, care ne priveau. În fiecare Duminica si la marile sarbatori, veneam toti cu mic cu mare, de la noi din sat si din alte sate. Si venea lumea cu mâncare, cu bautura, cu lautari din alte sate. Era frumos! zise Mos Radu suspinând. Dar vedeti voi, flacaii nu învârteau scrânciobul degeaba, erau platiti.

- Da! Cum! întrebara copiii.

- Foarte simplu, raspunse batrânul, duminica, când veneam la bâlciuri, ei ne învârteau, iar noi le dadeam câte un covrig, colacel, sau cozonac. De Paste le dadeam oua rosii si cozonaci, vin si pasca. Dar ei saracii dupa ce ca se munceau cu noi, covrigii tot cu noi îi mâncau.

- Ce frumos Mosule, parca ne spui povesti cu Harapi Albi si Ilene Cosânzene.

- Mai copii, dar cred ca vi s-a facut ceva foame de când va tot povestesc, nu-i asa? Ca de dat în scrânciob nu am cum sa va dau. El e batrân saracu’ si nu mai are putere sa va tina!

- Ba ne e cam foame, raspunsera copii

- Haida sus în caruta, sa mergem acasa, ca sunt sigur ca bunica va pregatit o ciorbita buna, mai zise mosul.

Nici nu apuca sa-i îndemne sa se urce în caruta, ca piticii erau sus, iar roibul o si lua la trap, lasând în urma lui un nor de praf.

În urma lor ramasese Scrânciobul cel batrân, cel ce-i facuse o copilarie minunata lui Mos Radu.

-Sfarsit-