Era demult si foarte departe o tara mica si pufoasa.Era mica cât o casa.. Peretii îi avea din sticla verde, iar perdelele erau din fir subtire de matasa. Covoarele erau ca niste muschi crescuti la umbra copacilor.

În tara verde locuiau oameni micuti, simpatici si verzi. Oamenii de stiinta îi numisera NANONITI. Eu o cunoscusem deja pe printesa BELADONA si pe cavalerul GRENADIR.

Beladona era o zvapaiata verde. Pletele îi cadeau pâna la glezne si pareau niste serpisori inelati si calzi, iar ochisorii îi sclipeau ca o apa adânca.

Grenadir era un cavaler usor rautacios, Verdele din privirea lui batea spre negru. Pe unde trecea el cu ostirea lui, câmpia îsi pierdea culoarea pura si devenea grea si de un verde închis.

Tara verde avea ape linistite si stralucitoare, munti înalti de culoarea jadului, câmpii cu pete de culoare. Petele acelea de culoare erau flori înmiresmate.

Într-o zi se abatu asupra micii tari o mare urgie. Un vânt salbatic tulbura apele. Muntii începura sa se pravale, iar câmpiile aveau fete palide. Niste vecini fiorosi adusesera foametea si urâtenia. Vecinii, de un verde impur, erau condusi de BATRICELA, un mic, dar puternic conducator de osti. Batricela era îndragostit de printesa Beladona si ar fi vrut-o drept soata. Dar Beladona îl iubea pe cavalerul Grenadir. Ochii acestuia o fermecasera. Batricela pornise razboiul pentru a o rapi pe Beladona, printesa verzuie. Dar Grenadir veghea zi si noapte la usa printesei si niciun firisor de praf nu se clintea din palat fara ca el sa afle. Grenadir o iubea si el în secret pe Beladona, dar nu spera sa poata fi iubit. Când ostirea lui Batricela se apropie de poarta palatului, Grenadir îsi lua armele si soldatii ce se aflau sub comanda lui si porni spre câmpul de lupta. Înainte de a pleca printesa îl chema la ea si cu mâna tremurânda îi prinse în piept o floare. Era floarea nemuririi, Apoi îl saruta sfios pe obraji, spunându-i „Întoarce-te ! Te voi astepta !”. Grenadir capatase mai mult curaj si mai multa forta dupa acest gest al printesei iubite.

O data ajuns pe câmpul de lupta se transforma într-un balaur cu o mie de capete. Oastea lui Batricela fu nimicita si tara verde îsi recapata culorile si miresmele.

Din prea multa iubire si din recunostinta ca a salvat tara, Beladona îi accepta cererea de a- i deveni mireasa. Si au facut o nunta mare. Au avut multi invitati de seama. Fluturi mici si verzi au umplut cerul. Tara Verde era ca o simfonie.

Dupa un an de la nunta a venit primul mostenitor. Era mic ca un puf de papadie. Mic si foarte verde.

Nu stiu ce s-a mai întâmplat, dar stiu ca au trait fericiti pâna la adânci batrânete si de atunci tara aceea mica si frumoasa a uimit lumea prin linistea si culoarea ei verde.