Intr-o dimineata senina,cand soarele rasarea,un trandafiras isi usca petalele umezite de roua,privind spre soarele care iesea sfios de dupa deal.
Fragilul trandafir avea culoarea galbena si il iubea pe soare pentru ca aveau aceeasi culoare si el era cel care ii incalzea sufletul in fiecare dimineata,trimitandu-i raze luminoase care ii mangaiau petalele fine.
Cand floarea frageda facea baie de soare,o fetita pe nume Maria veni la ea cu un cutit ca sa o taie si sa o puna in vaza.Cand Maria s-a apropiat de firavul trandafir acesta a strigat inspaimantat:
-Nu ma omora,te rog!
-Dar tu stii sa vorbesti?Intreba fata mirata.
-Stiu limba oamenilor pentru ca sunt fermecat,intr-o zi soarele care imi este drag a trimis o raza magica asupra mea si atunci am primit glas omenesc.
-Te rog sa ma lasi in viata,fetita frumoasa!
-Eu credeam ca o floare nu simte nimic atunci cand e taiata,nu stiam ca si florile au suflet.
-Avem suflet si eu si suratele mele si ne este teama cand vine cineva sa ne taie.
-Nu o sa te duc in casa,o sa vin in fiecare zi sa te privesc in gradina,acum te las in grija soarelui,care este prietenul tau,micule trandafiras.
-Iti multumesc pentru ca ma lasi sa traiesc,o sa iti fiu recunoscator toata viata!
Si fetita pleca in casa bucuroasa pentru ca a salvat viata trandafirului.De atunci a inteles ca fiecare vietate sau planta are un suflet,invatand sa admire florile fara sa le rupa.

-Sfarsit-

Cristina Maria Sandru,loc.Ocna Mures,jud.Alba